Monumentele istorice din Romania             Romana English

Localizarea aproximativa, la nivel de localitate

Descrieri/Comentarii

f.bonea / 14-Oct-2012

www.biserica-amaradia.ro

f.bonea / 25-Sep-2009

            Biserica Parohiei Amaradia (Craiova, str. Amaradia nr. 15-17), cu hramurile Sf. Nicolae şi Schimbarea la Faţă, s-a numit, în trecut, Sf. Nicolae - Belivacă, după numele unuia dintre ctitori, sau Sf. Nicolae ot Trăistari, după îndeletnicirea unora dintre „megieşii” din „drumul Amărăzii”. Denumirea Sf. Nicolae – Amaradia i s-a dat în anul 1950, după numele străzii şi cartierului pe care-l deserveşte.

Biserica a fost ctitorită de Hristea Belivacă şi Mihail Socolescu, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, înainte de 1794, anul sfinţirii ei, aşa cum indică unele însemnări pe vechile cărţi de cult.

Hristea Belivacă a fost un negustor vestit prin părţile locului, la sfârşitul secolului al XVIII şi începutul secolului al XIX-lea, ocupându-se cu comercializarea vitelor, pieilor şi seului. Unele documente enumeră pe „bogatul măcelar Hristea” printre prietenii şi sprijinitorii lui Tudor Vladimirescu.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, mahalaua Trăistari, pentru care a fost construită biserica Sf. Nicolae, se afla situată în afara graniţelor oraşului, pe un important drum comercial. Craiova se oprea, la vremea aceea, în Valea Vlăicii, pe unde trecea un pârâu şi exista o vamă. Mahalaua, care  în anul 1838 număra de 30 de familii, s-a dezvoltat repede către mijlocul secolului al XIX-lea, în scurt timp fiind încorporată în oraş. Locuitorii ei erau, în majoritate, negustori şi meseriaşi, unii locuind chiar pe terenurile sau în casele bisericii.

De-a lungul timpului, biserica şi incinta au cunoscut numeroase avarii, reparaţii, sistematizări şi restaurări.

Din punct de vedere arhitectonic, Biserica Belivacă păstrează nealterat stilul post-brâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia şi Ţara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade şi coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise.

Pictura originală, în frescă, datează din jurul anului 1794, fiind de o valoare istorică şi artistică notabilă. Din punct de vedere artistic, această pictură înglobează, în tradiţia reprezentărilor bizantine, trăsăturile specifice picturii post-brâncoveneşti, precum şi tradiţiile locale ale picturii şcolii olteneşti a sfârşitului de secol XVII şi început de secol XVIII, având culori vii şi luminoase, decoraţii bogate în elemente florale, cu aureole în relief şi veşminte poleite cu aur.

Este printre puţinele picturi post-bizantine ce se mai găsesc astăzi la biserici - monument ale Craiovei şi cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din acest oraş.

Stucurile de pe frontispiciu, care reprezintă pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca apărători ai intrării în biserică (raiul pământesc), unice într-o biserică ortodoxă din Ţara Românească, sunt de inspiraţie barocă. Probabil că Belivacă, în peregrinările sale de negustor şi cărăuş, cercetase şi biserici catolice din Banat şi Transilvania şi şi-a dorit astfel de alcătuiri, inedite pentru aceste locuri, la ctitoria sa din mahalaua Trăistarilor.

Importante sunt şi cele două picturi laice exterioare, de pe faţada de sud a bisericii: o reprezentare alegorică a morţii şi un ofiţer călare. Imposibilitatea descifrării inscripţiilor originale şi intervenţiile ulterioare nefericite asupra tabloului în care este reprezentat ofiţerul au lăsat loc diverselor teorii, care au umplut numeroase file de lucrări istorice şi continuă să atragă atenţia istoricilor. Unii cercetători au considerat că acesta este însuşi Tudor Vladimirescu, care a locuit o perioadă în preajma bisericii, iar alţii cred că este unul dintre ctitori.

În partea de răsărit a curţii bisericii se află o cruce de piatră, ridicată în septembrie 1800, valoros monument istoric, pe care este înscris, cu slove cirilice, pomelnicul familiei Belivacă.

 În casa parohială din curtea bisericii a funcţionat Şcoala de băieţi „Traian”, începând cu anul 1879 şi până în anul 1908, când s-a mutat în localul propriu din Valea Vlăicii.